Un bărbat în vârstă de 49 de ani, fiul unui fost primar din Giarmata, a fost reținut pentru lovire sau alte violențe. Asta după ce a luat la bătaie un individ, marți, în curtea unei firme din comuna aflată lângă Timișoara.
„La data de 24 martie 2026, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:12, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat. Din cercetările efectuate a rezultat că incidentul s-ar fi produs în curtea unei societăți comerciale din comuna Giarmata, județul Timiș, unde persoana vătămată ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele de către un alt bărbat de 49 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, iar, în urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul poliției”, a informat Poliția Timiș.
Agresorul se numește Florin Roșian și este fiul lui Gavril Roșian, care a fost primar al comunei Giarmata între anii 2004 și 2008.






































