Primăria Timișoara va cumpăra vechea clădire în care și-a desfășurat activitatea Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal.
Consilierii locali din Timișoara au votat, marți, în plen, un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune „la intenția de înstrăinare a imobilului din Timișoara, B-dul. 16 Decembrie 1989 nr. 24, Et. D+P+etaj I, ap. SAD 1, cu suprafața utilă de 1654.72 mp. și cotă teren aferent de 797/842 mp”.
Fundația Caritatea, proprietarul clădirii, a solicitat 525.000 de euro pe clădire.
„Exercitarea dreptului de preempțiune și achiziționarea imobilului SAD 1 – la prețul de 525.000 euro reprezintă o oportunitate pentru Municipiul Timișoara, având în vedere prețul de achiziție semnificativ inferior valorii de piață estimate prin raportul de evaluare. De asemenea, necesitatea asigurării stabilității și continuității activității medicale desfășurate de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și oportunitatea întregirii imobilului utilizat pentru activități medicale de interes public. Prin dobândirea dreptului de proprietate asupra ap. SAD 1 și a cotei aferente de teren, se creează premisele integrării unitare a spațiilor utilizate pentru activități medicale, eliminând riscurile generate de eventuale schimbări de proprietar și asigurând continuitatea serviciilor medicale oferite populației”, aflăm din proiectul de hotărâre.




































