După demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Bolojan, președintele țării, Nicușor Dan a chemat la consultări partidele politice. Efectele economice ale instabilității politice se văd, euro a ajuns la un maxim istoric, miercuri, 5 mai, a depășit 5,2 lei.
Prima ședință a PNL după moțiunea de cenzură a avut ca miză un vot pentru revenirea la masa discuțiilor pentru revenirea la guvernare sau nu. 34 de lideri PNL au votat împotriva unei noi alianțe cu PSD și 10 lideri s-au abținut de la vot. Cu toate acestea, președintele Nicușor Dan dorește în continuare un guvern format de o alianță pro-europeană.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu a anunțat însă că partidul pe care îl conduce își dorește să continue alianța de guvernare cu partidele pro-europene, care însă, deocamdată, nu mai vor la masa discuțiilor cu PSD. Partidul social-democrat transmite că „mingea este la președinte”.
Atât PSD cât și AUR au anunțat că sunt pregătiți să își asume guvernarea, însă niciunul dintre partide nu are în momentul de față o majoritate în Parlament, cel puțin nu majoritatea pro-europeană cerută de Nicușor Dan.






































