Sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Timișoara a găzduit, marți, o nouă ediție a festivalului județean „Împreună în Timișoara multiculturală”.
Evenimentul, ajuns la a VI-a ediție, a reunit elevi și preșcolari din 12 unități de învățământ din județul Timiș. În cadrul festivalului au fost incluse dansuri populare și cântece românești, sârbești, maghiare, ucrainene, bulgărești, spaniole, germane, siriene și ale etniei rome, prezentări de costume tradiționale, precum și prezentări de tradiții și obiceiuri.
„Obiectivele festivalului sunt: familiarizarea elevilor cu dansurile și cântecele populare ce aparțin diferitelor minorități conlocuitoare, conștientizarea asupra valorilor diferitelor culturi reprezentate prin diversitatea culturală a etniilor, legarea de prietenii între elevii ce aparțin școlilor participante la festival, valorizarea instituțiilor care promovează dansul și cântecul popular și, nu în ultimul rând, formarea și dezvoltarea spiritului de fair-play, de toleranță și gândire pozitivă în rândul elevilor”, a informat Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara.






































