Primarul Dominic Fritz anunţă că va propune interzicerea totală a păcănelelor în Timişoara.
„Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a păcănelelor în Timișoara. Nu va exista nicio zonă în care să poată fi autorizate astfel de săli de jocuri de noroc. Singura excepție sunt activitățile de tip loto ale Loteriei Naționale care vor putea funcționa în continuare. Dar, fără păcănele. În ultimele săptămâni a devenit evident că ideea ca pe un perimetru foarte limitat, într-o zona industrială, să fie permise astfel de săli nu a atras susținători, dincolo de industria jocurilor de noroc. Mă bucură această constatare și poziționare. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la această dezbatere”, a afirmat edilul-şef.
Primarul Timişoarei speră ca proiectul privind interzicerea păcănelelor în oraş să adune voturile necesare în Consiliul Local.
„USR s-a luptat ani de zile pentru ca autoritățile locale să poată lua această decizie. Până recent, primăriile nu aveau nicio pârghie legală pentru a decide dacă astfel de săli funcționează sau nu în oraș. În sfârșit acest moment a sosit, în ciuda tuturor rezistentelor. Acum este rândul Consiliului Local. Sunt încrezător că va exista o majoritate care să susțină această interdicție totală”, a declarat Dominic Fritz.




































