Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a decis să realizeze vineri o vizită la deponeul de deşeuri de la Ghizela.
„Deponeul de Deșeuri de la Ghizela începe să arate așa cum trebuie să arate un deponeu. După dezastrul pe care l-a lăsat aici fostul operator, am intervenit cu societatea Consiliului Județean, Eco Serv Timiș, și am început să îndreptăm lucrurile. A fost un efort susținut al colegilor de la Eco Serv, iar acum situația arată cu totul altfel. Sortarea se face conform normelor pentru că s-au achiziționat utilajele necesare, tratarea levigatului are un cost mai mic față de anii trecuți, iar deșeurile reciclabile aduc venituri importante„, a declarat Alfred Simonis.
Pe de altă parte, se lucrează intens la Celula trei a depozitului care are o suprafață de peste șapte hectare. Investiţia se ridică la aproape 46 de milioane de lei, bani proveniți din bugetul Consiliului Județean Timiș. Lucrările propriu-zise au început în luna februarie, iar astăzi au un stadiu de progres de 86%.
„La cum arată situația în șantier avem toate motivele să credem că acest proiect va fi dus la bun sfârșit conform contractului. Terasamentele și digurile celulei 3 au fost finalizate, precum și straturile de impermeabilizare. Acum, din păcate, deșeurile din Timiș încă sunt transferate către depozite din Hunedoarei sau Mehedinți și am ajuns în această situație pentru că toți cei care s-au ocupat de sistemul de gestionare a deșeurilor au tratat superficial subiectul. Odată cu deschiderea acestui depozit vom reveni la normal și cu tarifele care au crescut în principal din cauza costurilor transportului de deșeuri în alte județe. În următorii ani, vom avea cel mai modern sistem de gestionare al deșeurilor din țară„, a afirmat Alfred Simonis.









































