Lucrările sunt programate să fie finalizate înainte de 7 septembrie, data începerii noului an școlar.
„Bulevardul Rebreanu este finalizat. Această intersecție va fi ultima bucățică pe care o facem”,
a transmis viceprimarul Ruben Lațcău, în urma unei vizite pe teren.
Potrivit acestuia, obiectivul este ca, odată cu începerea școlii, bulevardul să ofere condiții mai bune atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Carosabilul a fost refăcut pe tronsonul dintre zona AEM și Calea Șagului, iar în cadrul proiectului au fost modernizate și trotuarele.
Municipalitatea anunță că și lucrările de pe Calea Martirilor sunt finalizate, inclusiv intervențiile din zona intersecției cu bulevardul Rebreanu.
Înainte de redeschiderea completă a arterelor, mai sunt necesare o serie de intervenții punctuale. În urma verificărilor din teren au fost identificate, printre altele, canale care trebuie reglate, guri de canal care necesită ajustări și mici intervenții la rigole.
„Muncim intens să pregătim Timișoara pentru 7 septembrie”,
a mai transmis viceprimarul.
Astfel, ultima săptămână înainte de începerea școlii este dedicată finalizării acestor lucrări și remedierii eventualelor probleme constatate pe teren, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții cât mai bune pe Rebreanu și Calea Martirilor.





































