Un ceremonial militar şi religios a fost organizat, marţi, în Piaţa Victoriei, cu ocazia primirii Drapelului de Luptă de către Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara.
La eveniment a fost prezent şi Radu Miruţă, ministrul Apărării, alături de numeroşi militari, angajaţi civili ai unităţii medicale, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai structurilor militare din Garnizoana Timișoara, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și ai altor instituții.
Drapelul de Luptă reprezintă unul dintre cele mai importante însemne ale unei unități militare și simbolizează onoarea, vitejia și gloria militară. Primirea acestuia de către Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” marchează un moment cu semnificație deosebită pentru comunitatea militară și pentru istoria spitalului.
Ceremonia din Piața Victoriei a reunit, astfel, personalul instituției, reprezentanți ai structurilor militare și ai administrației publice, într-un moment oficial dedicat tradiției și valorilor militare.
































