Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Lugoj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru violenţă în familie. Individul şi-a bătut fosta concubină, femeia fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
„În fapt, la data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 20:35, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie, de 42 de ani, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi agresat-o fizic. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat bărbatul și au constatat că cele sesizate se confirmă, femeia fiind agresată de către acesta în incinta unui imobil de pe strada Memorandului. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor”, a informat Poliţia Timiş.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, marţi, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.






































