Un incident grav a avut loc, duminică, în cimitirul de pe Calea Şagului. Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce un monument funerar a căzut peste el.
„La data de 1 noiembrie 2026, în jurul orei 11:56, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, într-un cimitir de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar fi rănit pe fiul acestuia, în vârstă de 3 ani. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, minorul în vârstă de 3 ani fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale„, a informat Poliţia Timiş.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.




































