Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Timișoara, duminică seara, pentru a-și exprima nemulțumirile față de restricțiile impuse pentru reducerea răspândirii COVID-19.
„pur și simplu, LIBERTATE” a fost numit prostestul celor câteva zeci de timișoreni. S-au organizat pe paginile de socializare și s-au adunat în Piața Unirii din Timișoara.
Organizatorii au scris:
„MANIFESTAȚIE PENTRU LIBERTATE și EGALITATE
Libertatea și egalitatea în drepturi a ajuns azi în pericol mai mare decât era în 1989! Atunci măcar datoria externă a țării era ZERO, acum suntem îndatorați pentru multe generații .Ieșim în stradă să arătăm că România nu-și mai dorește să experimenteze încă odată totalitarismul și segregarea socială!
CEREM:
-încetarea segregării pe bază de certificate digitale.
-încetarea oricărui fel de de restricții pentru oamenii clinic SĂNĂTOȘI.
-încetarea oricărei campanii de înfricoșare a populației pe tema virozelor respiratorii.
-transparență totală în rapoartele și deciziile guvernamentale.
Pur și simplu, vrem LIBERTATE!Și vom sta fermi și UNIȚI pentru ea!
Ne vedem pe 26 septembrie în piața UNIRII din Timișoara, la cel mai FERM protest pentru LIBERTATE și EGALITATE!
Sus inimile!”