Lucrările de modernizare a drumului județean DJ692, care leagă Timișoara de Sânandrei, vor începe în zilele următoare. Proiectul vizează lărgirea la patru benzi a sectorului ce pornește din DN69, din zona descărcării de pe Autostrada A1, pe Calea Aradului.
Investiția vine în contextul dezvoltării accelerate a zonei și al lucrărilor de infrastructură rutieră realizate în ultimii ani. Sectorul de drum a fost intens circulat și, pentru mulți șoferi, un punct dificil din cauza aglomerației și a lipsei unor amenajări moderne.
Proiectul nu presupune doar extinderea carosabilului la patru benzi. Modernizarea include realizarea de trotuare, piste pentru biciclete, șanțuri cu rigole și podețe, astfel încât drumul să corespundă standardelor actuale de siguranță și mobilitate.
Valoarea investiției este de puțin peste 42 de milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Timiș.






































