Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează că, până la finalul lunii iulie, se vor realiza o serie de lucrări de reparaţii la carosabil pe autostrada A1, în zona de vest a ţării.
„Pe sectorul de autostradă A1 administrat de DRDP Timișoara (Nădlac – Cunța) au început lucrări de reparații la carosabil, care se vor desfășura până la sfârșitul lunii iulie. Astăzi, 15 iulie, echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat – DPB intervin între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina, km 441+250 – km 446+400, inclusiv în zona nodului rutier Margina, pe sensul Deva – Timișoara. De asemenea, se lucrează între nodurile rutiere Topolovățu Mare și Remetea Mare, km 470+400- km 478+670. Până la ora 20:00, circulația rutieră se desfășoară pe banda a 2-a, banda de urgență și banda 1 fiind închise circulației. În paralel, se execută lucrări de aplicare a marcajelor rutiere în zona mediană a autostrăzii A1, între Pecica și Nădlac. Până la ora 18:30, traficul se desfășoară doar pe banda de urgență, benzile 1 și 2 fiind restricționate„, a transmis DRDP Timişoara.
Lucrările vor continua și în perioada următoare, pe diferite sectoare ale autostrăzii A1.
„Pentru siguranța participanților la trafic și a echipelor din teren, vă rugăm să respectați semnalizarea rutieră temporară și restricțiile instituite și să circulaţi cu atenţie în zonele în care se desfăşoară lucrări”, a informat DRDP Timişoara.









































