Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că pe șantierul lotului Margina – Holdea al autostrăzii A1 Lugoj – Deva se lucrează în continuare în regim permanent, cu peste 700 de muncitori și peste 200 de utilaje.
„La Tunelul 1, galeriile sunt finalizate se lucrează la etapele finale de structură. Hidroizolația și drenajul sunt realizate în proporție de peste 90%, iar cămășuiala finală este executată în proporție de aproximativ 90%, în funcție de galerie. La Tunelul 2, lucrările sunt în curs de execuție pe amândouă galeriile, cu excavația realizată în proporție de aproximativ 50 – 70%. În paralel, au început și lucrările structurale, inclusiv fundațiile pentru bolta întoarsă, aflate în stadii diferite de realizare. Pentru străpungerea Tunelului 2, în ambele galerii, sunt organizate 11 fronturi de lucru”, a transmis instituția.
Potrivit DRDP Timișoara, stadiul fizic al lucrărilor, la finalul lunii aprilie, pe întregul sector A1 Margina – Holdea se apropie de 60%.





































