Lucrările de modernizare din intersecția Regele Carol I – General Ion Dragalina din Timișoara au fost finalizate mai devreme, afirmă reprezentanții administrației locale. Astfel patru linii de tramvai revin de sâmbătă, 2 august, pe traseele consacrate.
„Liniile de tramvai vechi de 30 de ani din intersecția Regele Carol I – General Ion Dragalina au fost înlocuite complet. Am schimbat și două macazuri și am realizat două încrucișări majore. E o lucrare care reduce semnificativ blocajele și asigură confort sporit și siguranță pentru călători.
Am terminat lucrările cu două săptămâni mai devreme decât era planificat, astfel că de mâine, tramvaiele 1,2,8 și 9 revin pe traseele normale.
Lucrările au fost făcute integral cu echipele STPT, iar SDM va asfalta toată intersecția.”,
a afirmat viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.