Eveniment

Brutărie din Piața Doina, închisă de OPC Timiș. Nereguli uriașe descoperite FOTO

• Bookmarks: 5


Inspectorii OPC Timiș au găsit o mizerie de nedescris într-o brutărie din Piața Doina din Timișoara.

 

Mai precis, este vorba de firma SC Can-Leo SRL, care comercializează pâine, produse de panificație și patiserie, precum și prăjituri. OPC Timiș anunță că a realizat un control, în timpul căruia a descoperit o serie de nereguli.

Și anume, multă mizerie, pereți cu tencuială căzută, spartă, înnegriți de murdărie. De asemenea, pultul de vânzare avea ornamentele din plastic sparte, lipsă și cu margini tăioase și murdar.

În spațiul de fabricare a produselor, pavimentul avea porțiuni sparte, lipsă, neigienizat corespunzător, sifon fără protecție, pereți cu tencuială spartă, lipsă, căzută, cu infiltrații de mucegai. Ambele spații sunt improprii desfășurării activității pentru care a fost autorizat să funcționeze, pe paviment, pereți, banc de lucru, utilaje și ustensile cu insecte vii (gândaci). Tăvile de copt înnegrite de arsură, cu depuneri consistente de murdărie, resturi alimentare vechi arse, pelicula de grăsime întărită, arsă, unele prezentând deformări. Cărucioarele ruginite și navetele de pâine neigienizate corespunzător. Foile de copt utilizate păstrate în tăvi, unele peste altele. În spațiul frigorific neigienizat corespunzător, în butoaie era păstrată maia utilizată în producție, cu modificări organoleptice pe suprafața neprotejată, fără mențiuni asupra datei preparării. În camera frigorifică existau caserole cu prăjituri având data durabilității minimale depășită (14.01, respectiv 16.01.2023). În același spațiu au fost depistate brânzeturi lipsite în totalitate de elemente de identificare-caracterizare necesare determinării conformității acestora, cu modificări organoleptice, în stare avansată de putrefacție. Aluat rămas din procesul de fabricație în malaxor. Utilaje neigienizate, cu elemente având vopseaua exfoliată, porțiuni de rugină. În spațiul de comercializare existau produse de patiserie și pâine cu impurități pe suprafață și în conținut, pâine cu suprafața înnegrită de arsură”, a transmis OPC Timiș.

Ca urmare a neregulilor descoperite, instituția a aplicat brutăriei trei amenzi în valoare totală de 30.000 lei și un avertisment. De asemenea, au fost oprite de la comercializare 250 de kilograme de materie primă și 50 de kilograme de produse finite. Totodată, brutăria a fost închisă temporar pe o perioadă de până la șase luni.

5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
194 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *