Administratie

Consilier local: O nouă amendă ar pune cruce societății Colterm

• Bookmarks: 3


Roxana Iliescu, consilier local Pro România, susține că în cazul în care Primăria Timișoara nu găsește o soluție pentru a cumpăra certificatele de poluare, o nouă amendă ar pune cruce societății Colterm.

Pe masa primarului Fritz stau astăzi 4 soluții/ modalități în care Colterm poate cumpăra cele aproximativ 200.000 de Certificate CO2 – cost aproximativ 80 milioane lei, pentru conformarea pe anul 2022 și evitarea unei noi amenzi, care ar pune cruce acestei societăți”, a afirmat Roxana Iliescu.

Așadar, consilierul local a enumerat cele patru soluții. Și anume, plata de către municipiu către Colterm a sumei de 85 milioane lei, plata de către municipiu a pierderilor induse tehnologice – calculate pe anul 2022 la suma de aproape 90 milioane lei, plata în avans a subvenției și apelarea la un terț finanțator, operator pe bursa certificatelor, care ar putea cumpăra cele 200.000 de certificate de CO2 pentru Colterm.

Aceste soluții nu sunt de ieri sau de astăzi. Au fost aceleași și în anii precedenți, prezentate primarului Fritz, degeaba ce-i drept, că nu au fost implementate, motiv pentru care în ultimii 2 ani Colterm a încasat două amenzi însumând 35 milioane euro! Aceste soluții nu au venit din partea Băncii Mondiale, plătită de administrația Fritz cu bani grei pentru așa-zisa salvare a acestei societăți, ci au fost cunoscute de către reprezentanții Colterm/ ai municipiului de ani de zile. Municipiul Timisoara trebuie să pună umărul pentru ca aceste Certificate să fie cumpărate! Realizez că este o sumă mare de bani, greu de digerat mai ales de timișorenii care nu sunt abonați la Colterm. Eu însă cred că trebuie să fim uniți în rezolvarea acestui mare impas și să nu facem abstracție de cei zeci de mii de timișoreni abonați la Colterm și de faptul că majoritatea spitalelor, școlilor și alte instituții sunt de asemenea, abonate la Colterm- lăsarea acestora fără alternativă ar fi un dezastru”, a precizat consilierul local Pro România.

De asemenea, Roxana Iliescu a afirmat că cei din conducerea Primăriei Timișoara au prezentat doar povești, și niciun plan concret pentru salvarea Colterm.

Administrația Fritz, în ciuda sumelor de bani consistente date pe consultanță, nu a prezentat până acum timișorenilor niciun plan B viabil, ci doar povești. Contrar afirmațiilor primarului Fritz, municipiul poartă o foarte mare răspundere în ceea ce privește Colterm, în calitate de acționar unic și proprietar al sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, adică al rețelei primare, secundare (țevile subterane găurite, neizolate termic și supradimensionate), proprietar al majorității punctelor termice, al instalațiilor de la CET Sud etc. Orice alt operator ar veni să gestioneze serviciul public de alimentare cu apă caldă și căldură, în actualul context, ar ajunge în aceeași situație precum Colterm, în maxim 2 ani. Prin urmare, până la dezvoltarea unor proiecte de producere a energiei verzi, trebuie evitat dezastrul! Si responsabilitatea dezastrului, dar si pentru evitarea lui, o are primarul Fritz! Dacă primarul Fritz își va contrazice întreaga retorică din ultimii doi ani și va decide implicarea municipiului în achiziționarea Certificatelor de CO2, nu-i motiv de laudă, ar face ce trebuie să facă un primar. Atât! Își va face treaba”, a conchis consilierul local.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
66 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *