Anunț important pentru șoferi! Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea circulației rutiere pe strada Grigore T. Popa, în perioada 8 octombrie – 29 noiembrie, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a rețelei de gaze naturale cu presiune redusă și medie și pentru realizarea branșamentelor de gaze naturale.
„Menționăm că pe durata lucrărilor, accesul riveranilor va fi permis doar din direcția Calea Sever Bocu, cu mențiunea că prioritatea va fi acordată autovehiculelor care ies din zonă. De asemenea, accesul dinspre strada Marginii va fi complet interzis, fără posibilitate de pătrundere pe tronsonul afectat”, a informat Primăria Timișoara.
Instituția le recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.