Societatea de Transport Public Timișoara anunță că introduce în circulație, în perioada 04 decembrie 2025 – 08 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun – un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.
„Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice perioadei și este dedicat tuturor călătorilor care doresc să călătorească într-o atmosferă festivă. Pe durata proiectului, copiii și însoțitorii lor vor avea șanse mari să îl întâlnească pe Moș Crăciun în tramvai”, a informat STPT.
Programarea săptămânală este următoarea: săptămâna 49/2025 – linia 6; săptămâna 50/2025 – linia 2; săptămâna 51/2025 – linia 4; săptămâna 52/2025 – linia 9; săptămâna 1/2026 – linia 1 și săptămâna 2/2026 – linia 6.
Tramvaiul circulă după graficul obișnuit al liniilor menționate și este marcat vizibil pentru a putea fi identificat de călători.



































