Tramvaiul turistic din Timișoara oferă posibilitatea unei cine romantice, de Ziua Îndrăgostiților. Astfel, cei care vor să-și surprindă iubita, au posibilitatea să ia o cină romantică în singurul tramvai-restaurant din România.
„Incursiunea în Mica Vienă vă oferă posibilitatea de a descoperi secretele clădirilor de pe traseu cu ajutorul informațiilor proiectate pe ecranele din tramvai. Meniul unei cine este compus din fel principal + desert. În ceea ce privește băuturile, veți beneficia de un meniu all inclusive alcătuit din răcoritoare și vin (alb sau roșu, după preferință)”, spun organizatorii.
Traseul este cel deja cunoscut: Piața Libertății, Catedrală, Piața Maria, Piața Bălcescu, Piața Traian, Piața Sf Gheorghe, Piața Libertății. Punct de plecare: refugiul de la Cafeneaua Verde, str. Coriolan Brediceanu, 2 Punctul de sosire: refugiul de la Cefeneaua Verde, str. Coriolan Brediceanu, 2.
Întreaga experiență durează aproximativ 90 de minut.