Primăria Timișoara informează că, în această perioadă, constructorul lucrează la acoperișul Colegiului „Ana Aslan”, unde a început reabilitarea clădirii cu bani europeni.
„Este parte din reabilitarea termică finanțată prin PNRR, care va transforma școala într-un spațiu mai confortabil și mai eficient energetic”, a transmis instituția.
Valoarea totală a proiectului este de 11,7 milioane de lei, cu TVA inclus, din care finanțarea europeană este de 6,5 milioane de lei, cu TVA inclus.
Obiectivele proiectului sunt: creșterea eficienței energetice a clădirilor publice prin lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; lucrări conexe de amplasare de stații de reîncărcare pentru mașini electrice; alte tipuri de lucrări conexe pentru creșterea accesibilității, siguranței, atractivității și îmbunătățirea microclimatului în școală; renovarea energetică a unui corp de clădire publică (școală) din cadrul Colegiului Național Ana Aslan care vizează o suprafață desfășurată de 2.484,05 mp.