Sărbătoarea Sf. Martin a adus pe străzile comunei Nițchidorf sute de lampioane, care au creat o atmosferă feerică, în acest weekend. Toate au fost lansate de copii, după ce au participat și la o scenetă despre viața Sf. Martin, organizată de ansamblul „Kornblumen” din localitate.
Lumina și candoarea au coborât pe străzile din Nițchidorf sâmbătă, 12 noiembrie. Copiii din comună cu ale lor frumoase felinare, confecționate de ei împreună cu cadrele didactice, au colindat străzile până pe platoul Căminului Cultural unde alături de membrii ansamblului au contribuit la prezentarea unei scenete despre viața Sfântului Martin.
„Spre final am transmis lumina, gândurile bune și dragostea către Sfântul Martin și către cei de sus ce ne veghează și ne protejează mereu prin lampioanele lansate de copii.
Iar hot-dogi pregătiți au fost împărțiți pentru toți participanții, precum și Sfântul Martin a dăruit tuturor bunurile sale.”, au declarat organizatorii.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul autorităților locale, spun organizatorii:
„Aducem mulțumiri Primăriei Comunei Nițchidorf și Consiliului Local Nițchidorf pentru sprijinul financiar, Școlii Gimnaziale Nițchidorf, prin cadrele didactice pentru timpul alocat pentru realizarea minunatelor felinare, președintelui FGTB, Alexandru Dohinca, pentru prezentarea poveștii in limba germană, fotografilor Turc Mihai ( Mustache), Dănuț Ivașco, cât și invitaților și comunității din Nițchidorf pentru prezența la eveniment.”.
sursa foto: Primăria Nițchidorf/Facebook