În cursul zilei de luni, în intervalul orar 11:00 – 15:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș, Biroului Drumuri Naționale și Europene, Biroului Rutier Timișoara, Biroului Rutier Lugoj, Formațiunea Rutieră Recaș și Formațiunea Rutieră Sânnicolau Mare, au desfășurat o acțiune în sistem cascadă pe întreaga lungime a DN 6, între Cenad și limita cu județul Caraș-Severin, acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe acest sector de drum.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Registrului Auto Român și al I.S.C.T.R. Pentru a spori eficiența acțiunii și impactul preventiv, aceasta s-a desfășurat în același interval orar și pe sectorul drumului național 6 aflat în competența Serviciului Rutier Caraș-Severin.
„În cadrul acțiunii au fost aplicate 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 122.650 lei. Dintre acestea, 107 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 38 pentru alte abateri la regimul rutier. Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras 10 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost efectuate 31 de testări cu aparatul etilotest și 4 testări cu aparatul drugtest”, a informat Poliția Timiș.
Potrivit oamenilor legii, luni, în jurul orei 12:40, pe DN 6, la km. 579 + 500, a fost depistat un bărbat de 39 de ani, conducând un autoturism cu viteza de 158 km/h pe un segment de drum limitat la 90 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 68 km/h. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1822,5 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
De asemenea, tot luni, în jurul orei 14:53, pe DN 6, la km. 590 + 150, a fost depistat un bărbat de 31 de ani, conducând un autoturism cu viteza de 101 km/h pe un segment de drum limitat la 50 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 51 km/h. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1822,5 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
„Polițiștii rutieri vor acționa și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente”, a transmis Poliția Timiș.



































