Oamenii legii i-au abordat pe șoferi pentru a îi preveni cum să nu cadă victime ale spărgătorilor de mașini, în cadrul unei acțiuni. Totodată, polițiștii au împărțit flyere și au purtat discuții cu șoferii. La acțiune au participat atât polițiștii de la compartimentul de prevenire din cadrul IPJ Timiș cât și colegii lor de la secție. Pentru a preveni furturile din mașini, oamenii legii recomandă:
• Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
• În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
• Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii);
• Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
• Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;
• Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;
• Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;
• Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.