Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv pentru furt calificat. Asta după ce a reușit să fure dintr-o casă din Chișoda trei portofele în care se aflau 9.000 de euro.
„În fapt, la data de 10 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 16:00, o persoană necunoscută ar fi sustras din imobilul acesteia, situat în localitatea Chișoda, trei portofele ce conțineau suma de aproximativ 9.000 de euro. În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și depistat un bărbat de 33 ani, bănuit de comiterea faptei, iar în data de 11 ianuarie 2026, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară. În urma efectuării percheziției, au fost identificate și ridicate mai multe probe relevante pentru cauză, respectiv trei telefoane mobile tip smartphone, precum și o parte din prejudiciu, constând în 6.100 de euro, 134 de dolari americani, 10 lire sterline, 60 de dinari, 1.500 de forinți, 100 de rufiyaa Maldive și 76 de lei”, a informat Poliția Timiș.
În cursul zilei de duminică, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.






































