Un tânăr de 30 de ani, care conducea o motocicletă, a fost victima unui accident produs vineri seara în Timișoara.
Un motociclist a fost rănit ușor vineri seara, în Timișoara, după ce a fost acroșat în trafic de un șofer.
Accidentul s-a produs la intersecția dintre bulevardul Liviu Rebreanu și Calea Girocului.
Din fericire, motociclistul nu a fost grav rănit, dar a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
La fața locului au intervenit un echipaj al ambulanței, dar și paramedicii de la ISU Timiș.