Poliţia Timiş anunţă că au fost realizate, în această săptămână, încă şase percheziţii în dosarul privind furtul de cabluri de cale ferată.
„În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale de valorificare a deșeurilor feroase și neferoase. În urma activităților, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, secțiuni de cablu și alte bunuri de interes în cauză„, a informat Poliţia Timiş.
Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, jandarmilor arădeni și a C.F.R. Infrastructură.
În cadrul activităților desfășurate până acum, au fost documentate 280 de acte materiale de furt, tăinuire, fals în înscrisuri sub semnătură privată și infracțiuni privind regimul deșeurilor. În total, au fost desfășurate 27 de percheziții, în urma cărora au fost ridicate 400 de grame de aur, 207.500 de lei și 69.200 de euro.
17 persoane sunt cercetate în acest dosar penal.



































