Un incendiu puternic s-a produs, vineri dimineață, la o casă din localitatea Soceni, din județul Caraș-Severin.
„La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă un echipaj format din 12 subofițeri, un ofițer, un echipaj SAJ și un echipaj PPC Electrica. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 mp, Au ars în întregime 7 încăperi, cu bunurile din interiorul acestora (electronice, mobilier si electrocasnice), o sura si un grajd, fără risc de propagare la vecinătăți”, a informat ISU Caraș-Severin.
În urma incendiului, o persoană, rudă a proprietarului, a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, fiind evaluată de echipajul SMURD și refuzând transportul la spital.
De asemenea, au fost salvate mai multe animale: aproximativ 30 de găini, o vacă și trei porci. Pe timpul intervenției a explodat o butelie, fără victime.
„Incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat, cu depuneri de funingine”, a transmis ISU Caraș-Severin.






































