Două persoane s-au autoevacuat și alte două au fost evacuate de pompieri, după ce a fost anunțat un incendiu la laboratorul de genetică de la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara. Incendiul s-a produs luni, 29 august.
„La locul evenimentului au fost trimise următoarele forțe și mijloace:
▶️Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, 1 CBRN, cu 2 ofițeri și 20 subofițeri.
▶️În sprijinul lor s-a deplasat Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara cu o autospecială de stingere cu apa și spumă, cu 2 subofițeri.
▶️La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție la fața locului și după efectuarea recunoașterii în teren, s-a constat faptul ca incendiul s-a produs la etajul 2 al cladirii, cu degajări mari de fum, fară flacără.
2 persoane s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție, iar alte 2 au fost evacuate la momentul sosirii pompierilor.
Incendiul a fost lichidat, s-a acționat pentru ventilarea etajelor 1 și 2, fiind inundate cu fum.
Echipajul CBRN a efectuat măsurători și nu au fost detectate substanțe toxice.
Cauza probabilă a producerii incendiului este: scurtcircuit electric la o ladă frigorifică.”, au transmis repezentanții ISU Timiș.