Doi polițiști locali din Timișoara au fost agresați, luni dimineața, de frații unui cerșetor.
Potrivit Poliției Locale Timișoara, incidentul a avut loc în Piața Nicolae Bălcescu.
„Polițiștii locali legitimau o persoană care era suspectă de apelare la mila publicului, moment în care, doi bărbați, frați, din primele date fiii persoanei în cauză, S.R., de 33 de ani, și S.O., de 29 de ani, din Timișoara, au sărit la bătaie, trăgând de cămașa unuia dintre polițiștii locali și rupându-i gradele. Imediat polițiștii locali l-au reținut pe cel mai tânăr dintre ei, cel de-al doilea fugind de la locul incidentului, și au chemat în sprijin echipajul din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă. Aceștia din urmă, în baza semnalmentelor și a datelor avute, în scurt timp au reușit identificarea și reținerea celui de-al doilea bărbat”, a transmis instituția.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Locale Timișoara, fiind ulterior predați oamenilor legii de la Secției 3 Poliție. Aceștia sunt cercetați pentru ultraj. Luni au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.