Ies la iveală noi detalii în cazul accidentului înfiorător din județul Timiș în care a fost implicat microbuzul în care se aflau suporterii greci. Se pare că anchetatorii au descoperit droguri în microbuz.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii ar fi găsit în vehicul mai multe plicuri care conțineau substanțe interzise, iar ancheta se desfășoară acum și în această direcție, pentru a stabili cui aparțineau și dacă vreuna dintre persoanele aflate în microbuz le-ar fi consumat înainte de producerea accidentului.
De asemenea, analizele medicale ale șoferului au arătat că bărbatul avea droguri în sânge. În plus, pasagerul din dreapta ar fi declarat că șoferul ar fi tras mai multe fumuri dintr-o țigară cu canabis.
Vă reamintim faptul că șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic din Grecia au murit în urma accidentului din județul Timiș. Alți trei bărbați aflați în microbuz au scăpat cu viață și se află internați în cadrul Spitalului Județean Timișoara.
În imaginile surprinse de o cameră de bord se observă cum șoferul a intrat în depășire și, deși are timp să reintre pe banda de sens, schimbă în mod bizar direcția și se lovește frontal de un TIR. Unul dintre cei trei supraviețuitori a mărturisit unui medic că volanul microbuzului s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență pentru menținerea benzii de rulare, relatează Protothema și ERTnews.
„Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului Lane Assist (n.red – sistemul de asistență pentru menținerea benzii de rulare)”, a declarat medicul.




































