Un incident șocant a avut loc, luni, la o creșă privată din Calea Martirilor din Timișoara. Un băiețel în vârstă de doar un an și opt luni a murit înecat, după ce a căzut într-un iaz ornamental.
„La data de 1 septembrie 2025, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Martirilor, din Timișoara într-un iaz ornamental se află un minor înecat. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un băiețel de 1 an și 8 luni, care fusese scos pentru recreere, într-un spațiu amenajat, în aer liber, din proximitatea grădiniței, împreună cu ceilalți copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia”, a informat Poliția Timiș.
Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor.