Trupele rusești se apropie de centrala nucleară Iujnoukrainsk aflată în regiunea Mikolaiv, din sudul Ucrainei, a anunțat vineri ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, citată de CNN. Iujnoukrainsk este a doua cea mai mare instalație nucleară din Ucraina după Zaporojie, centrala atacată și capturată vineri de forțele ruse.
„Forțele ruse se află acum la 30 de kilometri și continuă să se apropie de a doua cea mai mare instalație nucleară a Ucrainei”, a declarat ea, fără să denumească centrala.
Potrivit Energoatom, organismul de supraveghere al centralelor nucleare din Ucraina, Iujnoukrainsk este a doua cea mai mare instalație nucleară din țară în ceea ce privește capacitatea de generare a energiei.
Sursa: Digi24.ro, Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP