USR Timiș a reacționat după ce medicul Octavian Mazilu, membru PSD Timiș, a fost arestat pentru luare de mită.
Mai precis, în acest context, organizația județeană i-a atacat pe Alin Nica, șeful PNL Timiș, și Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, care s-au contrat, luni, după ce Mazilu a fost reținut.
Astfel, Nica a susținut că medicul este „un apropiat al liderului parlamentarilor PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis”. În replică, liderul PSD Timiș i-a transmis că PNL ar trebui să se uite în ograda sa, având „un vicepreședinte PNL și un parlamentar PNL trimiși în judecată pentru acte de corupție!”.
Pe de altă parte, USR Timiș susține că cele două partide nu sunt decât niște simple grupuri de interese.
„PSD și PNL Timiș sunt niște simple grupuri de interese ale căror priorități au doar legături tangențiale și accidentale cu interesul public. Interesele lor primordiale sunt deturnarea fluxurilor de bani publici spre firmele de casă și plasarea cât mai multor colegi de partid pe diverse posturi călduțe în instituțiile pe care le controlează. Un întreg sistem de pile, cunoștințe și relații s-a pus în mișcare atunci când noua administrație USR din Timișoara a început să închidă conductele cu bani publici care se scurgeau spre ei. Se depun eforturi considerabile pentru a mânji primarul, consilierii locali USR și orice om de bună-credință care a făcut pasul spre administrația publică pentru a ajuta Timișoara”, a transmis USR Timiș.
În final, organizația județeană precizează că Dominic Fritz, alături de restul membrilor USR Timiș, „vom face curat în administrația locală, vom elimina interesele ascunse din primărie și vom reda orașul timișorenilor”.