Economic

„Record” în agricultura timișeană! Se anunță cele mai slabe producții din istoria recentă a Banatului

• Bookmarks: 2


Seceta care afectează întreaga țară ar urma să reducă drastic și producția agricolă din Timiș. Se preconizează un record negativ în acest sens, la culturile de porumb, soia sau floarea soarelui.

Timișul, județul cu cea mai mare suprafață agricolă din țară, de aproximativ 550 de mii de hectare, s-ar putea confrunta cu un record negativ. Din cauza secetei, agricultorii preconizează că va fi cea mai slabă producție din istoria recentă a zonei. Sunt voci în domeniu, chiar de la Direcția Județeană Agricolă, care vorbesc despre faptul că producția de porumb din Timiș este afectată în proporție de 90%.

„Indiferent cât ar mai ploua de la această dată, pierderea la culturile de primăvară nu mai poate fi recuperată. Avem un deficit la această dată de peste 200 de litri pe mp. (…) La cultura porumbului nu realizăm mai mult de 2.000-2.200 de kg de boabe la hectar, soia sub o mie de kg iar floarea soarelui în jur de 2.000 de kg. Sunt producții pe care nu le-am avut niciodată de când profesez meseria de agronom, ne vom descurca enorm de greu.”, a precizat Constantin Buzatu, fermier din Becicherecu Mic, pentru Digi24.

Calitatea porumbului este atât de slabă încât abia dacă se poate transforma în siloz, adică hrană pentru animale. Este atât de compromis încât nici nu are știulete.

Potrivit lui Buzatu, irigațiile ar fi reprezentat salvarea culturilor agricole. Dar, nu a existat preocupare pentru acest domeniu, nici în trecut, nici în prezent.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
81 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.