Primăria Moravița a organizat, astăzi, o campanie de vaccinare chiar în sala de ședințe a primăriei. Imunizarea s-a făcut cu cele două seruri de la companiile Pfizer și Johnson & Johnson.
„Au fost imunizate, astăzi, 40 de persoane, dar campania va continua. Nu este nevoie de programare, doar cu actul de identitate. Astfel, toți cei care doresc să se imunizeze cu unul dintre seruri, este aștept în 29 noiembrie, în fața primăriei. Haideți să contribuim cu toții la revenirea la normalitate!”, este mesajul primarului comunei Moravița, Răzvan Brăzdău.
În comuna Moravița s-au desfășurat până acum 4 campanii de vaccinare. Până în acest moment s-au vaccinat 250 de persoane. Rata de infectare în localitate este în continuă scădere. Ultima raportare a autorităților indică un nivel al ratei de infectare de 2,17 la mia de locuitori în comuna Moravița.