Casa Județeană de Pensii Timiș anunță că are disponibile câteva bilete de tratament, contra cost, care au rămas pentru pensionarii și asigurații bugetului asigurărilor sociale de stat.
Mai precis, potrivit instituției, este vorba de 20 de bilete de tratament, destinate persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare, în stațiunea Buziaș, începând cu data de 23 aprilie.
„Actele necesare eliberării biletelor de tratament sunt: cerere, act identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie”, a detaliat Casa Județeană de Pensii Timiș.
Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul instituţiei, respectiv la numărul de telefon 0256 308 070.