De sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a ales să-și petreacă onomastica în mijlocul pacienților Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Jebel.
Mitropolitul Banatului le-a adus pacienților alimente, articole de îmbrăcăminte și alte bunuri necesare pentru perioada de iarnă. După slujba de liturghie, ÎPS Ioan Selejan a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie la biserica ce va fi ridicată în incinta spitalului. Noua biserică va avea hramurile Sfântului Ioan Botezătorul, Sfintei Cuvioase Paraschiva și Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
„Biserica din incinta spitalului este gândită ca un loc de mângâiere pentru toți cei care viețuiesc în acest așezământ, mai ales pentru pacienții care, de zeci de ani, nu mai ajung la casele lor. Aici, bolnavii vor trăi bucuria marilor praznice, precum Nașterea Domnului și Învierea, vor auzi colinde și vor înconjura biserica cu lumânări aprinse, găsind har și binecuvântare în rugăciune. (…) Am adus alimente și haine: pulovere, cozonaci, ouă, cartofi, necesare celor internați. Am adus câteva sute de pulovere, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, care să fie împărțite mai ales pacienților pe care nu-i mai cercetează nimeni din familie, de zeci de ani”, a spus mitropolitul Banatului.
Managerul spitalului a arătat că biserica de lemn, în stil maramureșean, este în curs de achiziție, fiind realizată din sponsorizări și donații. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a promis că departamentele social și patrimoniu din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei vor sprijini acest proiect cu ajutor material.
La finalul vizitei, prin grija maicilor de la Centrul eparhial, au fost dăruite pacienților internați alimente și peste 300 de articole de îmbrăcăminte. De asemenea, ÎPS Ioan Selejan le-a oferit iconițe, i-a binecuvântat și le-a adresat tuturor cuvinte de mângâiere și încurajare.





































