Primii bebeluși din 2022, din Timișoara sunt doi băieți, care au fost născuți la maternitatea Odobescu de la Spitalul Municipal.
Primii copii aduși pe lume în 2022, la Timișoara, nu s-au grăbit foarte tare să vină. Unul dintre ei a fost născut în jurul orei 4 dimineața iar cel de-al doilea, în jurul orei 6.
În Timișoara, primul copil care a venit pe lume în 2022 este un băiețel de 2,8 kilograme. Acesta s-a născut prin cezariană, în jurul orei 4, la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal din Timișoara.
La aproximativ două ore distanță s-a mai născut un băiețel. Mămica l-a adus pe lume natural, au transmis reprezentanții Maternității Odobescu.
La Maternitatea Bega nu s-a înregistrat nicio naștere în noaptea dintre 2021 și 2022.