Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat despre faptul că fratele său i-ar fi aplicat mamei mai multe lovituri în zona capului cauzând-i decesul.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, bărbatul de 28 de ani, din comuna Petriș, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama sa, pe fondul unei discuții în contradictorii i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și ar fi strâns-o de gât.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat magistraților Tribunalului Arad care au emis asupra sa un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, transmite IPJ Arad.