Zi proastă pentru PNL Timiș!
Bogdan Ghelbere, un apropiat al șefului PNL Timiș, Alin Nica, a fost demis din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.
Premierul Nicolae Ciucă a semnat decizia de demitere în cursul zilei de miercuri.
Bogdan Ghelbere a fost numit în această poziție în luna februarie a anului trecut și s-a ocupat de dezvoltare locală și proiecte europene.
În prezent, Ghelbere este și secretarul general adjunct al PNL Timiș.