Accident s-a produs pe DN6 în afara localității Bucoșnița. Din păcate, o persoană a decedat și trei au fost rănite. Potrivit poliției, din direcția Orșova către Caransebeș, la kilometrul 439 șoferul unui autoturism nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum la ieșirea dintr-o curbă ușoară la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și pătrunzând pe sensul opus a lovit cu partea lateral stânga o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar de 63 de ani.
În urma impactului autoutilitara s-a răsturnat în afara părții carosabile în partea dreaptă a sensului de mers Orșova-Caransebeș, rezultând rănirea conducătorului auto de 63 de ani și a pasagerului, tot cetățean bulgar, în vârstă de 38 de ani.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
„Autoturismul a fost găsit pe acostamentul sensului de mers Orșova-Caransebeș, iar în autoturism se aflau 2 tineri de 19 și 22 de ani, din comuna Slatina-Timiș, care, la sosirea echipajelor, au fost găsiți în afara autoturismului, pe banda de circulație a sensului de mers Orșova Caransebeș, cel de 22 de ani fiind decedat, iar celălalt fiind în stare de șoc”, susâin oamenii legii.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.