Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș au aplicat, de la începutul anului amenzi în valoare de peste 424.000 de lei.
Controalele inspectorilor au vizat depistarea persoanelor care lucrează fără acte și asta pentru a reduce accidentele la locul de muncă. Pe parcursul lunii ianuarie au fost derulate peste 140 de controale.
“S-au depistat 36 de persoane care munceau fără contract individual de muncă. S-au aplicat 155 de sancțiuni, dintre care 137 de amenzi iar restul, avertismente. Valoarea amenzilor este de 424.500 de lei. Evenimente comunicate pe partea de securitate sănătate muncă, 45 de evenimente, dintre care trei au fost accidente mortale”, a declarat Ileana Mogoșanu pentru Radio Timișoara.