Consiliul Județean Timiș anunță că a semnat contractele de finanțare pentru încă trei proiecte câștigate prin PNRR.
În total, pe componenta C5 – Valul Renovării instituția a depus 13 proiecte, iar opt dintre acestea au fost deja semnate.
La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” vor fi investiți peste patru milioane de lei pentru renovarea energetică moderată a Corpului C6 și a corpului C7, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș va beneficia de peste un milion de lei pentru corpul Direcțiune și 6,5 milioane lei pentru clădirea din Lugoj.
Renovarea energetică a celor trei obiective va cuprinde măsuri de reabilitare termică a anvelopei și modernizarea sistemelor de instalații din clădire, inclusiv cu sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice. Vor fi executate lucrări care prevăd termoizolarea pereților exteriori, a planșeului sub pod și a soclului, înlocuirea în totalitate a tâmplăriei, precum și modernizarea instalației de încălzire.
„Aceste lucrări vor reduce consumul de energie și vor scădea considerabil riscul de incendiu. Încă trei noi proiecte semnate prin Componenta C5-Valul Renovării arată de asemenea că am valorificat foarte bine oportunitatea de a atrage fonduri care să rotunjească semnificativ bugetul pentru investiții”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea totală a celor 13 proiecte depuse este de peste 96 milioane lei, cu TVA inclus.