Programul special pregătit cu ocazia deschiderii Cinema Timiș a fost bine gândit. Dovadă stă numărul mare de vizitatori care au trecut pragul cinematografului aflat în centrul Timișoarei, în weekendul care tocmai a trecut.
„Aproape 2.000 de spectatori au vizitat Cinema Timiș între 13 și 15 octombrie, în weekendul de redeschidere! Am avut 5 proiecții de filme în premieră sau în exclusivitate pe ecran, 15 invitați din echipele filmelor, plus trei muzicieni pe scenă, un concert în deschidere și un party retro epic, la demisol, la finalul unui weekend pe care ni-l vom aminti multă vreme de acum înainte. Vă mulțumim pentru curiozitate, aplauze, zâmbete, entuziasm. A doua viață a celei mai noi săli vechi de cinema din Timișoara abia începe. Rămâneți aproape”, au transmis cei de la Cinema Timiș, pe Facebook.
În acest sfârșit de săptămână, de joi până duminică, Cinema Timiș și Cinema Victoria găzduiesc ediția specială a Les Filmes de Cannes a Timișoara.