Primăria Timișoara propune un program care să permită atât accesul comunității la Arena Aqua Sport, cât și al cluburilor și asociațiilor sportive publice și private. Municipalitatea a preluat complexul în patrimoniul orașului și va asigura din 9 noiembrie, prin Sport Club Municipal (SCM), acces gratuit la bazine pentru timișoreni, între orele 7 și 15. Pentru intervalul orar 15-21, municipalitatea propune un sistem de acces prin cluburi private, asociații sau antrenori care au contract cu SCM.
„Pentru bazinele de la Arena Aqua Sport, Primăria Timișoara propune gratuitate pentru timișoreni, pentru organizațiile sportive, instituțiile de învățământ și organizațiile care desfășoară activități sociale, caritabile sau de interes public, precum și pentru instituțiile și structurile publice, inclusiv celor din subordinea municipalității. Aceste categorii vor beneficia de gratuitate între orele 7-15. Între orele 15-21, bazinele vor putea fi închiriate antrenorilor organizați ca PFA, cluburilor și asociațiilor sportive private„, a informat Primăria Timişoara.
Regulamentul municipalității include și prevederi specifice pentru programele „Veteranii Masters” și „Mișcare pentru Sănătate”, precum și pentru persoanele cu dizabilități.
Sâmbătă și duminică, bazinele pot fi închiriate între orele 8-14, inclusiv pentru jocuri sportive.
Accesul la sala de fitness Arena AquaSport și la sala de aerobic va fi permis exclusiv în cadrul antrenamentelor organizate de instructori care au contracte cu SCM Timișoara. Participarea va fi posibilă în baza abonamentelor sau a contractelor încheiate cu aceștia. Pentru instituțiile și organizațiile sportive de nivel național, universitar și școlar, tarifele de închiriere a bazinelor și sălilor sunt cuprinse între 100 și 220 de lei pe oră. Pentru structurile sportive de drept privat, societățile comerciale și grupurile de amatori sunt propuse sume între 150 și 291 de lei pe oră, în funcție de spațiul închiriat și de categoria beneficiarului.
Cererile de rezervare și închiriere a facilităților pot fi depuse fizic sau online la SCM Timișoara. Informații suplimentare sunt disponibile la adresa office@scm.primariatm.ro și pe site-ul scmtimisoara.ro.
Municipalitatea va organiza o dezbatere publică pe marginea celor două proiecte joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 16:30, în sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, etaj 1.
Persoanele care doresc să participe la dezbatere se pot înscrie la adresele de email consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro sau fizic la Compartimentul Asistență Cetățeni și Registratură (Camera 12), până la data de 10.11.2026, ora 16:00, precizând: nume, prenume, calitatea în care participă (în cazul în care reprezintă o organizație sau altă persoană), dacă doresc sau nu să ia cuvântul, precum și propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pe care urmează să le pună în discuție.
Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâre.
Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant.








































