Consiliul Local Timișoara a aprobat proiectul prin care se acordă gratuitate pe toate liniile de tramvai, autobuz și troleibuz, în perioada 8.12.2023 – 10.12.2023.
De asemenea, sunt suplimentate liniile de transport în comun și se prelungește programul de circulație.
În acest weekend, programul de circulație se va prelungi cu 1 cursă suplimentară după ora 00: 00, pentru următoarele mijloace de transport în comun :
- Tramvaiele 1, 2, 9
- Troleibuzele 11, 14, 15, 16, 18
- Autobuzele 33, 40, E1, E2, E3, E7
Mai mult, sâmbătă, 9.12.2023, liniile menționate vor fi suplimentate cu o unitate, tocmai pentru a face față numărului mare de călători.
„Timișoara 2023 la nesfârșit”, evenimentul de închidere a Capitalei Europene a Culturii, pregătește un line-up impresionant de artiști internaționali și naționali, printre care Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, EMAA și José González, la care sunt așteptați mii de oameni.