Mii de familii care locuiesc în nordul Timișoarei au rămas fără apă, ca urmare a unei avarii majore la rețeaua de alimentare.
Reprezentanții Aquatim spun că a apărut o avarie majore la conducta magistrală situată la intersecția străzilor Lorena și Basel. Aquatim precizează că lucrările de reparații sunt complexe și estimează că problema va fi remediată în cursul dimineții.
Pe durata intervenției, presunea și debitul apei reci au fost scăzute în zona centrală și de nord a orașului. Este vorba de zonele Kogălniceanu, Fabric, Calea Lipovei, UMT, Calea Aradului și Calea Torontalului.