Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar, a realizat, luni, o vizită pe şantierul deschis pe B-dul 16 Decembrie în cadrul proiectului de regenerare urbană a zonei Mocioni.
„Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm toți cum s-a circulat ani de zile. Nu întâmplător, e una dintre străzile cu cele mai multe sesizări din oraș și cele mai multe solicitări pentru refacerea din temelii. Știu că nu e deloc ușor să circulăm printr-un șantier, dar nici să lăsăm acest bulevard încă vreo 10 ani în aceeași stare nu e deloc o soluție. Am gândit lucrările etapizat ca să păstrăm circulația atât cât condițiile din șantier ne permit și cât putem păstra siguranța pentru șoferi, călători, pietoni și bicicliști„, a afirmat Ruben Laţcău.
Potrivit viceprimarului cu atribuţii de primar, deocamdată nu au fost găsite surprize mari în subteran, astfel că reţelele între Maria şi Şagului ar putea fi închise până de Crăciun.
„E prima etapă a regenerării urbane din zona Mocioni acum și refacem și ce e în subteran – rețelele de utilități. Până acum nu am avut surprize mari, ca în Traian, să găsim rețele pe alt traseu decât cel din avizele operatorilor, și dacă nu apar probleme majore, până de Crăciun închidem rețelele dinspre Maria spre Șagului. E o etapă în care transportul public nu e oprit, iar traficul rutier e sub restricții și devieri”, a declarat Ruben Laţcău.





































