Horia Vermeșan, unul dintre cei mai apreciați medici din Timișoara, s-a stins din viață, joi, la vârsta de 79 de ani.
„Astăzi, de curând, cel care a fost și va rămâne Prof Dr Horia Vermeșan, doctorul, dascălul, liderul, omul deosebit, colegul și prietenul nostru a părăsit lumea aceasta…dar Horia va rămâne în amintirile și sufletele noastre și în rugăciunile pe care le vom înălța către Dumnezeu, să îl primească la El și să aibă grijă de sufletul său. Condoleanțe familiei îndurerate”, a scris pe Facebook Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara.
Horia Vermeșan s-a născut la data de 31 august 1945, în comuna Chevereșu Mare. A terminat Liceul Carmen Sylva din Timișoara și a absolvit Facultatea de Medicină în anul 1970. Din anul 1990 a fost medic primar, iar din 1997, profesor universitar la catedrala de Ortopedie și Traumatologie din cadrul UMF Timișoara. Teza de doctorat a susţinut-o în anul 1985, având conducător ştiinţific pe academicianul prof.dr. Pius Brânzeu.
În anul 1992 a preluat funcția de director al Direcției Sanitare Timiș, apoi a reluat postul în anul 2005.